CE INSEAMNA P.O.T. SI C.U.T.?
OPTIMIZEAZA PROIECTUL PENTRU A TE INCADRA IN BUGET
CE INSEAMNA P.O.T. SI C.U.T.?
OPTIMIZEAZA PROIECTUL PENTRU A TE INCADRA IN BUGET
Technotik. | 05 Dec. 2022
Zilele astea putem vedea un trend intre cei care aleg sa isi construiasca o casa. Marea majoritate a oamenilor nu au disponibile sumele de bani necesare pentru genul acesta de lucrare insa tot isi doresc sa beneficieze de statutul unui om care locuieste la casa lui cu curte, nu intr-un apartament de bloc, astfel ei se arunca cu capul inainte in proiect si incep sa taie din toate partile pentru a reduce costurile, cel mai adesea facand rabat la hidroizolatii, structura de rezistenta, termoizolatii si aspectul casei.
Clar, raspunsul nu este acesta. Daca vrei sa construiesti cu cap si sa te incadrezi intr-un buget, ceea ce trebuie defapt sa faci este sa optimizezi constructia cat de mult posibil in faza de proiectare, iar primul pas pentru a face asta este sa deprinzi un minim de cunostiinte cu privire la reglementarile urbanistice care afecteaza parcela ta de teren.
In cazul in care acum esti in cautarea unei parcele de teren, informatiile de mai jos te vor ajuta cu atat mai mult pentru a intelege defapt ceea ce cumperi. Cere la primarie un certificat de urbanism de informare pentru parcela care te intereseaza si verifica P.O.T.-ul, C.U.T.-ul si retragerile stabilite prin acesta ca sa nu te trezesti dupa ce ai dat banii ca defapt pe acel teren nu poti construi ceea ce iti doresti.
Ce este P.O.T. (Procentul de Ocupare a Terenului)?
Procentul de ocupare a terenului este definit prin Legea nr. 350 din 06.06.2001 si reprezinta raportul dintre suprafata construita la sol (amprenta la sol a cladirii) si suprafata terenului pe care se construieste. Deoarece P.O.T.-ul este exprimat in procente, rezultatul raportului il inmultim cu 100 si astfel primim raspunsul la intrebare.
P.O.T. = (Sconstruita/ Steren)* 100
Sa luam exemplul unei parcele de 500 de metri patrati. Deti aceasta parcela iar pe suprafata ei nu este construit absolut nimic, deci putem spune ca la acest moment P.O.T.-ul este de 0%. Te hotarasti ca vrei sa iti construiesti o casa cu suprafata construita (amprenta la sol) de 100 de metri patrati, ceea ce presupune ca vei utiliza 20% din procentul maxim de ocupare a terenului, indicat prin certificatul de urbanism.
Ce nu intra in calculul pentru P.O.T.:
Terasele descoperite ale parterului;
Platformele betonate sau pavate de pe suprafata terenului;
Ariile curtilor interioare cu suprafata mai mare de 4 metri patrati;
Ce este Sc (Suprafata Construita) si cum se calculeaza?
Amprenta la sol a cladirii sau suprafata construita reprezinta perimetrul de teren pe care casa se desfasoara si pe care il ocupa.
Sc se calculeaza prin masurarea ariei constructiei, la fata exterioara a finisajului termoizolatiei, cu exceptia teraselor descoperite ale parterului, a platformelor si scarilor de acces. In cazul in care casa are logii inchise sau balcoane amplasate la mai putin de 3 metri inaltime fata de cota terenului amenajat, si acestea vor intra la caculul P.O.T.
Ce este C.U.T. (Coeficientul de Utilizare a Terenului)?
La fel ca si in cazul P.O.T.-ului, si coeficientul de utilizare a terenului trebuie respectat pentru ca proiectul sa poata fi aprobati de catre autoritati si autorizatia de construire sa fie obtinuta.
C.U.T.-ul este raportul dintre suprafata construita desfasurata (suma suprafetelor tuturor planseelor) si suprafata parcelei pe care se construieste.
C.U.T. = Sconstruita desfasurata/ Steren
Continuam cu exemplul anterior si il dezvoltam in doua variante:
Varianta 1: Pe terenul de 500 de metri patrati, construiesti o casa parter cu suprafata construita de 100 de metri patrati. In acest caz suprafata construita coincide cu suprafata construita desfasurata si rezulta un C.U.T. de 0.2.
Varianta 2: Pe terenul de 500 de metri patrati, construiesti o casa parter+ mansarda sau parter+ 1 etaj, cu suprafata construita de 100 de metri patrati. In acest caz suprafata construita desfasurata reprezinta suma suprafetelor construite de la fiecare nivel, adica in cazul nostru 200 de metri patrati ce se cuantifica intr-un cut de 0.4.
Ce nu intra in calculul pentru C.U.T.:
Subsolurile cu inaltimea libera de maxim 1.8 metri;
Subsolurile cu destinatia de parcare;
Spatiile tehnice;
Spatiile cu destinatia protectiei civile (adaposturile de aparare antiaeriana);
Suprafata balcoanelor si a logiilor;
Terasele deschise si neacoperite;
Terasele si copertinele necirculabile;
Podurile neamenajabile;
Aleile de acces in incinta;
Scarile exterioare;
Trotuarele de protectie;
Ce este Scd (Suprafata Construita Desfasurata)?
Suprafata construita desfasurata reprezinta suma suprafetelor construite de la fiecare nivel in parte.
Scd se calculeaza prin masurarea si insumarea ariei constructiei fiecarui nivel, la fata exterioara a finisajului termoizolatiei, cu exceptia teraselor descoperite, a platformelor si scarilor de acces. In cazul in care casa are logii inchise, se va tine cont si de acestea la calculul suprafetei construite desfasurate
Ce este Su (Suprafata Utila)?
Su reprezinta suprafetele tuturor spatiilor incalzite dintr-o locuinta, ce pot fi calcate, mobilate si amenajate. Concret, aceasta cuprinde: camerele de zi si dormitoarele, baile, bucatarie, spatiile de depozitare si holurile.
In calculul suprafetei utile nu intra suprafetele logiilor si a balcoanelor deschise, pragurile usilor, nisele caloriferelor sau chiar scara interioara.
Sa luam din nou ca exemplu casuta de 100 de metri patrati pe care te-ai decis sa o construiesti. Ea este pe parter si in perimetrul ei acomodeaza o camera de zi de 21 mp, un dining de 6 mp, o bucatarie de 10 mp, doua dormitoare a cate 12 metri patrati, doua bai care in total ocupa 10 metri patrati si o depozitare de 9 metri patrati. De aici rezulta ca suprafata utila este de 80 de metri patrati.
Speram ca acest articol sa iti placa si sa te lamureasca. In cazul in care mai ai intrebari, poti oricand se ne contactezi pe email, whatsapp sau pe retelele de socializare de mai jos pentru o sesiune de consultanta gratuita. De asemenea poti sa ne transmiti si idei cu privire la subiecte pe care ai dori sa le tratam mai departe pentru a ajuta intreaga comunitate.
Proiecte fara compromisuri,
Echipa Technotik.